Când „sistemul” suntem noi

    „Scumpul meu Winston, mă superi foarte tare. Îmi pusesem atâtea speranțe în tine și iată că nici una nu s-a împlinit. Singura mea consolare este că te porți frumos și că ești un fiu afectuos, dar munca ta nu este pe măsura inteligenței tale. Dacă îți făceai singur un program de acțiune și îl urmai și erai hotărât să o faci, sunt sigură că ai fi reușit să realizezi tot ce ai vrut.”

Era anul 1890 și un tânăr student pe nume Winston Churchill primește această scrisoare din partea mamei sale după nenumăratele eșecuri la învățătură și după ce a eșuat pentru a doua oară în a fi accepat la școala militară din Sandhurst

În ultima perioadă subiectul educației a fost abordat în mod excesiv de către toată lumea și asta pe bună dreptate, este un sistem viciat cu rădăcini ce sunt de 30 de ani adânc înfipte în pământ și care nu vrea sub nici o măsură să înflorească. Dar de multe ori acest sistem atacă din 2 direcții, atât din partea statului cât și a mediului familial.

Revenind la ceea ce am scris mai sus, după părerea mea Winston Churchill a fost cel mai mare lider al lumii, un om cu o ambiție ieșită din comun, curaj nebunesc dar și un simț al datoriei față de popor cum nu mai vedem în ziua de azi și nu știu dacă o să mai vedem vreodată. De aceea, când am citit memoriile acestuia dar și alte cărți ce îi descriu viața, am fost surprins să aflu că acest titan al istoriei a avut o copilărie plină de reproșuri (tatăl său îl numea :”o catastrofă școlară „) ce nu va reuși să îi calce vreodată pe urme (acesta fiind un respectat politician în Anglia). Dacă într-o familie cu origini nobiliare, cu un statut înalt în societate existau astfel de reproșuri, de ce ne mirăm când constatăm că se întâmplă asta și la noi în țară?
Perfecționismul impus de ceilalți și dorința părinților de a-i face pe copii lor „roboței” ce au note mari la toate materiile, de a fi cei mai buni din clasă sau de a ști 5 limbi străine până la 10 ani, relevă doar frustrările acestora și dorința de a compensa pentru propriile eșecuri în viață, proiectându-le asupra lor.

Există, numeroase studii ce arată că notele mari nu prezic succesul în viață, și prima explicație este destul de intuitivă, dacă ești bun la toate, cum poți fi cel mai bun la ceva anume? Celebrul studiu al celor 10.000 de ore (Ericsson, 1993),  spune că acesta este numărul de ore pe care trebuie să îl dedici unui domeniu ca să ajungi un expert. Desigur, ar trebui să privim studiul cu o oarecare precauție pentru că asta nu însemnă că ar trebui să aruncăm acum totul pe foc și să citim doar despre psihologie. Învățarea de noi informații determină formarea de noi circuite neuronale și clar asta ne face mult mai inteligenți, creierul fiind un mușchi ce trebuie „antrenat” constant, dar nu trebuie să fim experți la toate. Exact acest lucru îl spunea și Jack Ma, cel mai bogat om din China, acesta a povestit într-un interviu că și-a încurajat copilul să nu aibă note mari la toate materiile, dar nici mici, să fie un elev de mijloc pentru că așa o să învețe dar o să și poată descoperi ce îl pasionează și să se focuseze mai ales pe acel domeniu.

În al doilea rând, în secolul nostru se caută mai ales inovația, crearea de produse și idei noi, iar asta nu spun eu, o spune CEO-ul Google :”mediul academic nu creează tipul de gânditori (thinkers) de care avem nevoie azi”, de aceea au și declarat mediile ca fiind inutile la angajare. Iar studenții ce iau note mari la toate materiile, nu au deloc un spirit de inovație. Din nou, nu o spun eu, o spune un studiu realizat de Matthew Mayhew și Benjamin Selznick, pe 10,000 de elevi în cadrul unor universități din SUA, Canada, Germania și Qatar. Studiul a constat în evaluarea intenției elevilor de a realiza proiecte inovatoare pe viitor, iar rezultatele au arătat că elevii ce aveau note mai mici erau mai predispuși spre inovație și procese creative în general și desigur cei ce aveau note mari, mai puțini doritori de a face asta. 

Cum pot fi explicate rezultatele? Autorii studiului spun că inovatorii sunt motivați în mod intrinsec, ei nu au nevoie de recompense externe, realizează un proiect nou asumându-și riscul că asta va funcționa sau nu, fiind conduși doar de dorința lor de a crea ceva. Pe când în cazul celeilalte categorii, principalul factor motivator este unul extern, pentru ei succesul este reprezentat doar de ceva ce poate fi perceput, adică știu cu siguranță că dacă învață o să ia o notă mare.

În al treilea rând, nu toți dorim să lucrăm la Google, și atunci ar trebui să ținem cont de faptul că notele bune prezic succesul, la nivel academic, adică notele mari din facultate te pot ajuta să primești burse, să ți se ofere numeroase oportunități, să ai un salariu mai mare pe termen lung și așa mai departe. Dar mediul universitar e total diferit, acolo studenții au parte în mai mare măsură de autonomie si studiază în esență un domeniu pe care îl preferă, iar majoritatea universităților au un examen de admitere, din nou examen pe care îl dai din domeniul pe care dorești să îl urmezi. Problema pe care am vrut să o discut aici e referitoare la cum ajungem acolo, cum putem avea măcar timp să descoperim ce ne place dacă după 6 ore de școală, ni se cere să tocim tot ce avem scris în caiete? Și de multe ori trebuie să mergem și la mediații pentru ca nota aia de 10 nu a avut nici o „steluță” lângă ea, dar a copilului mătușii vecinului nostru a luat și steluța, cum se poate așa ceva?

Churchill nu a fost un elev slab, a fost unul mediocru, până la urmă, după aceea scrisoare a intrat la universitate dar fost mereu foarte bun doar la ceea ce îi plăcea și anume literatura și istoria, de asemena a avut și bune performanțe sportive. Primele lui scrieri au fost mărturii de pe front din vremea când era militar și dacă ar fi să îl cităm pe istoricul Paul Johnson :”tot cuvintele i-au fost de la vârsta de 22 de ani și până la sfârșitul vieții, principala sursă de venit”.

O altă trăsătură remarcantă al lui, constă în faptul că reușit să extindă domeniul la care e bun în toate aspectele vieții. Adică faptul că scria atât de bine l-a ajutat în mod considerabil în cariera politică, discursurile sale (pe care mereu le scria și le repeta singur înainte de a ieși în public), au devenit legendare, de asemenea pasiunea pentru istorie, în special admirația față de Napoleon l-au făcut să fie liderul ce salvat Europa. El nu a depins vreodată de banii veniți din viața politică, a dorit să fie prim ministru pentru că simțea că e datoria lui și pentru a onora memoria tatălui său, dar domeniul la care a excelat mereu a fost literatura, în anul 1953 câștigând premiul Nobel pentru lucrările sale. Așadar acest tânăr mediocru a reușit să devină unul dintre cei mai mari lideri din istorie, și desigur ceea ce am menționat mai sus este doar o piesă din puzzle-ul complet al personalității acestuia. 

Este bine să fim oameni educați, ce citesc mult, ce pot vorbi despre domenii variate și își pot articula ideile, dar până la urmă cu toții avem o capacitate finită de a reține informații. Tocmai de aceea educația ar trebui să încurajeze descoperirea unei pasiuni, a unor domenii pentru care avem o anumită afinitate, a dezvoltării gândirii critice și capacității de analizare a informaților pe care le primim, nu în a respecta programa învechită, în a încuraja concurența inutilă („copilul ală a luat o notă mai mare ca tine ?”), pentru că există există sute de studii ce arată că această presiune externă duce de multe ori la anxietate, depresie și chiar probleme comportamentale pe viitor. Și o dată ce am descoperit acel lucru care nu ne lasă să dormim noaptea de încântare și curiozitate, da, ar trebui să luăm note mari și să fim cei mai buni pentru că altfel nu am putea evolua, nu am putea arăta că avem ceva de spus și că suntem serioși în ceea ce ne dorim, dar până atunci, nu ar trebui să lăsăm ceea ce se impune să ne oprească această dorință.

Dar asta e doar opinia mea.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s