„Capcana” expertului

În data de 22 iunie 1941, a fost pusă în aplicarea acțiunea uneia dintre cele mai cele mai  surprinzătoare trădări din istorie și anume operațiunea “Barbarossa”. Pe scurt, Hitler a decis să încalce pactul încheiat cu Stalin și să atace o țară total dezorganizată, care nu se aștepta la un atac direct sau cel puțin nu așa de puternic.

De ce nu a prevăzut Stalin, asta? La prima vedere putem enumera multe lucruri: aroganța, mândria, credința exagerată în sistemul comunist și respingerea oricărui ajutor democratic, sindromul Hubris, încrederea exagerată în Führer (deși în toate studiile și articolele Stalin este descris ca un om paranoic ce mereu se aștepta la trădări, chiar și din partea celor apropiați) sau poate germanii au fost chiar așa de buni încât nu dat nimic de bănuit. Pot fi toate astea, dar nu și ultima idee, deoarece conform istoricul Andrew Roberts liderul rus a primit de la Churchill 80 de avertismente ce descriu în detaliu planul lui Hitler, oferindu-i până și data exactă a atacului și totuși în dimineața acelei zile fatidice încă existau trenuri ce transportau grâne și petrol din Rusia spre Germania.

Chiar dacă nu putem afla ce s-a întâmplat de fapt atunci și există numeroase teorii în acest sens, când am citit despre această decizie (sau mai bine spus indecizie) prima idee care mi-a “aprins” acel bec în minte a fost aceea a mentalității începătorului sau cum se numește în practica budistă “shoshin”. Această idee formulată de maestrul budist Shunryu Suzuki este promovată în artele marțiale și ajunge o simplă căutare pe Google că să aflăm cât de popular e acest termen, numeroși autori celebri aducându-l în discuție (James Clear, Kevin Dutton, cartea scrisă chiar de Shunryu etc.). Tocmai de aceea nu o să insist foarte mult asupra acestei practici specifice, sunt unii mult mai avizați să facă asta. Ideea de bază este aceea că odată ce devenim experți într-un anumit domeniu, ajungem să vedem lucrurile purtând “ochelari de cal”, nu mai dorim să învățăm lucruri noi, știm tot ceea ce de știut, nici măcar nu ne mai gândim să luăm în calcul perspectivele altora și cu siguranță dacă avem la picioare un imperiu, acest bias al gândirii se accentuează și mai tare. Stalin a luat mii de decizii în cariera s-a politică, decizii ce l-au făcut să fie temut și respectat (e amuzant cât de des aceste 2 concepte se suprapun), atunci de ce ar asculta el de un bătrân ca și Churchill, care să spunem adevărul a ajuns prim-ministru la 63 de ani, deci era în concepția majorității un “începător” în conducerea unei țări, mai ales în condiții de război.

E o greșeală pe care fiecare dintre noi o facem și de multe ori asta ne determină să fim persoane arogante ce nu acceptă critica, nici măcar când e constructivă. Chiar dacă primim un sfat de la persoanele apropiate, acel “eu știu ce fac” sau “eu știu mai bine” sau “am mai făcut asta de 100 de ori” (e ca și cum am încerca să rezolvăm ecuații diferite folosind aceeași formulă mereu), ne poate duce la un eșec sau o greșeală ce putea fi ușor evitat dacă am fi scos capul din nisip și am fi încercat să ascultăm.

Dar noi  preferăm să ne agățăm de “expertiza” noastră, ce înseamnă pană la urma această expertiză? Fiecare situație poate avea o infinitate de rezultate (chiar dacă e similară cu ceva ce s-a întâmplat anterior),  de exemplu suntem noi atât de siguri că persoana din fața noastră minte doar pentru că evită să ne privească în ochi și e agitată? Normal că suntem, așa am învățat,  20 de  indivizi care s-au comportat astfel au fost vinovate ( brusc uităm de ceilalți 30 care nu au fost), dar am luat în calcul faptul  că poate  persoană  de față e introvertită, că nu e deloc o situație confortabilă să fi interogat, că poate vine dintr-un mediu cultural sau familial în care persoanele nu obișnuiesc să se privească în ochi, ne-am gândit că poate e agitat pentru că o să întârzie la muncă, poate îi e frig, poate e bolnavă? sau da, poate chiar minte. Dar un “expert începător” ar exclude toate celelalte posibilități înainte de decide asta, ar șterge din minte tot ce văzut anterior și s-ar concentra pe  ce e acum în fața lui, luând în calcul orice posibilitate. Pe când un expert arogant, ar intra cu această preconcepție în camera de interogare și la prima ezitare a privirii ar începe acuzațiile. 

O soluție a acestei erori de gândire, care este destul de frecventă, poate fi formulată pe baza unei idei scrise de Ryan Holiday în cartea “Inamicul este Egoul”, acesta surprinzând modestia și performanța într-o frază superbă “rămâi întotdeauna elev”. Nu vorbim aici despre trezitul la ora 7 dimineața și copiatul temei în pauză de la colegi, ci la aceea simplă idee care spune că ar trebui mereu să învățăm ceva nou. Câte companii și câți oameni au eșuat din cauza faptului că nu au dorit să se întoarcă în băncile școlii, au încetat să încerce să fie mai buni și au ales să trăiască în globul lor de cristal, bazându-se doar pe ceea ce știu deja? Desigur, nu ești obligat să faci asta, până la urmă poți alege să  faci ce ști și poate încă funcționează, dar în orice domeniu competiția și inovația își vor face apariția (mereu apar studii și descoperiri noi) și cu siguranță ceilalți te vor depăși pe banda întâi, în timp ce tu și metodele tale vechi continui să circuli încet pe banda de viteză, fără să observi că ar trebui să te ferești de cei din spatele tău.

O altă trăsătură, pe care o întâlnim foarte des la oamenii cu adevărat de succes și care deseori este pusă la colț în ziua de azi este autocritica. Cu toții am auzit că e bine să avem încredere în noi, că putem muta munții din loc dacă ne dorim și nu neagă nimeni asta, e de ajuns să citești “Omul în căutarea sensului vieții” ca să înțelegi ce poate îndura ființa umană. De asemenea există sute de studii ce arată că gravităm în jurul acestor persoane încrezătoare, dar ce facem când  se transformă totul într-o aroganță nefondată? Jordan Peterson, în cartea s-a “12 reguli de viață”, abordează acest subiect, el spune că deși este extrem de dureros, tu ar trebui să fi cel mai mare critic al tău pentru că asta e singura metodă prin care poți evolua. Până la urmă ignoranța este o binecuvântare doar pentru oamenii mediocrii, să te îndoiești de tine, de abilitățile tale, dar să o faci într-un mod constructiv este o binecuvântare deghizată la început într-o problemă.

Așadar, ce am încercat în acest articol, a fost să prezint perspectiva a 3 personalități diferite (un maestru budist, un scriitor și un psiholog) asupra importanței umilinței și a acceptării faptului că nu o sa fim niciodată experți, poate doar foarte buni, dar ca să rămânem și la acel nivel  trebuie să facem ce spunea și Michelangelo că făcea la 87 de ani :“Încă învăț“.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s