„0 mie nouă sute optzeci si patru” sau anul vaccinării

„Fratele cel mare stă cu ochii pe tine”, este una dintre cele mai populare sintagme din literatură și asta datorită romanului menționat în titlu, scris de George Orwell. Celebru pentru stilul său unic de a critica clasa politică, autorul prezintă în carte o lume măcinată de războaie și conflicte numită Oceania. În mod clar, descrie un regim totalitar dus spre extrem, dar nu despre asta e acest articol, ci despre cunoscută fraza prezentată la început, ce descrie statul ca fiind o ființă atotputernică și atotștiutoare care uneori pare a avea puteri supraomenești. În Oceania, nu exista persoană care să nu fie urmărită, totul era controlat, până și gândurile tale împotriva statului puteau să te acuze (se numea crimă în gândire această infracțiune) și de cele mai multe ori, dacă nu puteai fi învinovățit de altceva, ți se aplica această sentință (cum spunea Aleksandr Soljenițîn că glumeau ofițerii NKVD-ului : „Omul să fie, cazul îl facem noi”). Este evident că lumea de-a lungul timpului a devenit într-o oarecare măsură obsedată de acest concept, creându-se mii de teorii ale conspirației sau în cazuri mai grave accentuându-se unele trăsături paranoice ce au avut urmări grave.

Ființele umane au fost mereu fascinante de mistere, de la religie până la știință, crime, secrete de stat, creaturi extraterestre etc. și asta e un lucru bun. Cele mai mari invenții și descoperiri se datorează acestei fascinații, dacă nu ar fi existat, poate nu am fi explorat piramidele, nu am fi văzut lumea subacvatică, nu am fi descoperit petrolul și acum am fi cu toții la vânătoare pentru a supraviețui. De fiecare dată când citim sau urmărim un video legat de o teorie „nebună” simțim la nivel fiziologic cum crește adrenalina, cum nivelul de Arousal (activare comportamentală) este tot mai mare și pierdem 3-4 ore citind forumuri, articole, investigând subiectul ca un detectiv din filmele acelea vechi care are lipite pe perete articole de ziare unite prin sfori subțiri și admirând cărți cum e „Codul lui da Vinci”.

Din păcate există și cazuri extreme, în care acea emoție este înlocuită de teamă. Iar teama funcționează în două moduri, un mod funcțional, fără de care poate nu am fi ajuns în epoca în care suntem acum, al cărei rol este acela de a ne feri de pericole și a fi prevăzători, precum și urmașii noștri construiau arme pentru că se temeau să nu fie atacați. Dar există și un aspect nefuncțional, în care teama ne controlează întregul comportament și rațiune. Unii oamenii investesc sume uriașe de bani pentru construi buncăre, achizițioana arme, depozita alimente pentru a se proteja de o invazie extraterestră sau de nouă profeție referitoare la sfârșitul lumii (că tot veni vorba, nu a mai fost una de ceva timp), iar în acest proces ajung să fie atât de absorbiți de această idee și teamă constantă izvorâtă din teorii conspirative, încât ajung să își și neglijeze familia, sănătatea, relațiile sociale și alte lucruri cu adevărat importante.

Cuvântul conspirație, vine din latinescul „con” (împreună) și „spirale” (a respira), ce ironie în „anul măștilor”, iar cea mai mare amenințare pe care oamenii o simt în prezent legat de vaccinare are legătură cu propria lor autonomie. Cu toții ne dorim libertatea, să avem responsabilitatea propriilor decizii, nu vrem să trăim într-un fel de Oceania unde se știe totul despre noi. Oamenii au luptat pentru această libertate și nu o să renunțăm așa de ușor la ea. Din păcate, acesta nu e un fenomen nou, când s-a inventat vaccinul pentru poliomielită oamenii au avut aceeași reacție, la fel și când s-a inventat prima mașină sau când au apărut telefoanele mobile (apropo, oare câți oameni care se tem de un cip din vaccin au activată mereu localizarea pe telefon ?).

Dar în secolul 21 informația falsă este mult mai ușor de răspândit, e de ajuns ca o singură persoană să emită pe o rețea de socializare o teorie legată de cipurile din seringă, iar gândirea colectivă și dorința de libertate tocmai și-au primit carburantul necesar pentru a se răzvrăti împotriva oricărei autorități sau rațiuni sănătoase. De aici lucrurile se petrec atât de natural precum face Bill Gates milioanele. O categorie de persoane încurajează oamenii să nu se vaccineze pentru că e un mijloc de control al statului iar o altă categorie propovăduiește teama referitoare la cât de nesigură e această metodă pentru propria sănătate. Din păcate așa a fost lumea în care trăim încă de la început și așa o să rămână mereu, oamenii reacționează în moduri diferite la situații necunoscute și se lasă foarte ușor influențați de știri false, zvonuri sau alte teorii care ne fac să ne simțim ca în romanul lui Orwell sau ca într-un film de groază în care se urmărește eradicarea în masă.

Singura modalitate prin care putem combate acest fenomen este prin informarea corectă. Chiar dacă credem că știm cum funcționează internetul, majoritatea oamenilor nu știu să se folosească și să se informeze corect referitor la aspectele ce îi afectează. Prima căutare pe Google ne spune mereu adevărul sau prima opinie formulată de o persoană cu oarecare platformă ne face să vedem lucrurile în alb și negru, când de fapt ele au mereu o nuanță de gri. Singura modalitate prin care putem combate acest fenomen e prin educație și asta ar trebui să înceapă de la un nivel școlar. Nu știu în cazul altora dar eu a trebuit să merg la facultate pentru a afla că există „Google Scholar” sau alte platforme ce prezintă studii relevante și verificate pentru un anumit subiect, să învăț că înainte să iau o decizie ar trebui să mă informez din cât mai multe surse posibile,  dar pe care să le privesc mereu cu un ochi critic.

Nu am scris articolul pentru a spune ce să facă oamenii sau ce să nu facă, alegerea e liberă. Dar, în opinia mea, orice persoană ar trebui să învețe de unde să-și ia informațiile în mediul online, să nu mai folosească rețelele de socializare ca surse de informare veridice pe care să le răspândească mai departe și apoi să ia o decizie în cunoștință de cauză. Există aproape 181,000 de articole medicale despre acest vaccin, deci avem de unde alege și putem încheia această nebunie pentru totdeauna.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s