De ce interzicem totul?

În ultima perioadă, un fenomen tot mai des întâlnit este cel a anulării anumitor programe de televiziune, seriale, și filme pentru mesajul transmis. Curios este faptul că multe din aceste programe au existat timp de zeci de ani, fără să stârnească astfel de reacții, din contră, au fost văzute ca niște opere ale cinematografiei sau că desene animate ce au marcat copilăria multora. De fiecare dată când citeam o astfel de știre, îmi puneam întrebarea de ce și de ce acum ? Răspunsul nu l-am descoperit, poate să fie din cauza evenimentelor din ultimul an, poate să fie din cauza faptului că oamenii au devenit prea sensibili la orice critică sau imagine ce îi afectează emoțional sau din dorința de a proteja generația mai tânără? Nu știm asta, dar e un fenomen ce pare să ia o amploare de necontrolat.

Toate astea mă duc cu gândul la un subiect de care am început să devin pasionat, în special după ce am studiat mai atent subiectul psihopatiei. E o întrebare veche de când lumea, ce e bine și ce e rău? Când eram copii răspunsul era foarte ușor, tipul rău era acel personaj ce mereu dorea să-l rănească pe eroul principal și care la final pierdea, sigur cu toții am avut concepția asta. Dar pe măsură ce ne maturizăm, linia aceea de demarcație devine tot mai îngustă și dacă ne uităm la același program acum, cumva înțelegem motivațiile acelui personaj, ne întrebăm dacă uneori noi nu am fi procedat la fel și realizăm că o poveste are mereu două adevăruri, al nostru și al celorlalți care ne înconjoară și interacționează cu noi. Unii oameni chiar în momentul ăsta ne consideră ca fiind răi, alții ca fiind buni. La rândul nostru, dacă privim asupra acțiunilor și vorbelor noastre din ultimele luni, putem avea sentimentul că după standardele personale nu am fost chiar eroii pe cal alb din poveste.

Pentru unii, această realizare poate veni ca un șoc, mai ales dacă nu suntem învățați și expuși la astfel de personaje și idei în perioada formării noștrii ca adulți. Dacă trăim într-un ipotetic glob de cristal în care nu aflăm despre rasism, sexism, judecățile oamenilor, excludere, preocuparea excesivă a oamenilor pentru propria persoană, când va trebui să ieșim în lume, o să fim străini și dați la o parte fără vreun drept de apel. Desigur, părinții ne pot învăța despre asta, dar nu o să se întâmple mereu, uneori ar fi mai bine să vedem noi aceste aspecte, să ne formăm noi o imagine a tot ce înseamnă prejudecățile oamenilor, cum putem face asta dacă nu prin astfel de programe sau povești ?

Avem tendința de a uita trecutul personal și deseori ne prefacem că nici nu s-a întâmplat, dar oare vrem să facem același lucru și cu trecutul omenirii? Nu putem fi privați din a vedea și aspectele negative ale ființei umane, la fel cum nu te poți feri de un lup dacă nu știi cum arată, e mai bine să le observăm și să luăm contact cu ele în mod obiectiv pentru a știi că nici ceilalți și nici noi nu suntem perfecți. Ar trebui să acceptăm faptul că unele informații, imagini, o să ne provoace furie, repulsie, poate o să ne șocheze și o să ne gândim câteva zile la acel subiect, și asta e bine.În cartea „12 reguli de viață”, Jordan Peterson integrează un citat minunat al lui Jung: ” Niciun copac nu ajunge până la cer, afară numai dacă rădăcinile sale ar atinge infernul”, nu putem diferenția între bine și rău dacă nu știm că există în lume (respectiv în noi). Chiar și în practica terapeutică, pentru tulburările anxioase se folosește tehnica expunerii, ce constă în contactul direct sau indirect cu sursa anxietății în mod progresiv, până când persoana nu se mai simte anxioasă în situațiile respective.

Într-un mod similar funcționează și expunerea la aceste programe, ni se spune mereu că ar trebui să privim binele în oameni, și da, ar trebui dar în același timp am fi naivi să nu facem uneori un pas în spate pentru a vedea dincolo de aparențe, chiar dacă poate pe moment o să ne rănească și o să ne facă rău ce vedem, fiind expuși treptat, când o să se ivească o situație asemănătoare în viața reală o să fim pregătiți. Nu putem să ne îngropăm sentimentele pentru că dorim să privim doar binele, până la urmă ele o să refuleze în alte direcții.

Deși trăim în epoca tehnologiei, asta nu înseamnă că trebuie să ne „programăm” în a citi, vedea, auzi lucruri care nu ne trezesc nici un sentiment.Atunci scopul artei, muzicii, filmelor ar fi doar acela de a ne distrage atenția după o zi de muncă, când de fapt ele ar trebui să ne învețe despre anumite lucruri, fie plăcute, fie neplăcute prin intermediul conexiunii emoționale pe care o formează cu privitorii sau ascultătorii, practic, nu facem altceva decât să ascundem „mizeria” sub covor și să ne anulăm trăirile cu o telecomandă.

În concluzie, nu sunt eu un expert în domeniu, dar nu cred că eu, împreună cu alte milioane de copii, ce am fost expuși la astfel de informații venite din filme sau chiar muzică, am fost afectați în vreun fel. Din contră, ne-a ajutat să ne formăm o „imunitate socială” la toate tipologiile de oameni și prejudecăți pe care le-am întâlnit ca adulți.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s