Mituri legate de comportamentul mincinos

„Minciunile, dragul meu, se cunosc imediat, pentru că sunt de două feluri: minciuni cu picioare scurte și minciuni cu nasul lung. Alte tale, de pildă, sunt dintre cele cu nasul lung. Pinocchio, neștiind unde să se ascundă de rușine, încearcă să fugă din odaie, dar nu izbuti. Nasul îi crescuse așa de mult, încât nu mai să-l scoată pe ușă” 

Povestea este cunoscută de toată lumea, păpușa care la fiecare minciună este trădată de propriul nas, o poveste atât de populară încât a ajuns să fie folosită chiar și în domeniul detecției minciunii. Citim zeci de cărți care ne învață cum să facem asta prin interpretarea gesturilor celor din jur, de la scărpinat în cap, până la mâini încrucișate, dacă ar fi să adunăm toate informațiile din aceste cărți (am făcut asta) am trăi într-o lume în care am fi înconjurați doar de mincinoși, escroci și în care ar trebui să fim mereu în alertă pentru a nu fi păcăliți. Dar dacă am afla că de fapt, gesturile nu trădează un mincinos sau cel puțin există foarte puține care fac asta și nici acestea nu au o acuratețe de 100 %? La această întrebare doresc să răspund în acest articol.

Pentru început, nu vreau să subminez importanța comunicării nonverbale, după părerea mea este una dintre abilitățile fundamentale pe care ar trebui, cel puțin la un nivel de bază să o cunoască fiecare persoană și e domeniul care m-a pasionant și îndreptat spre psihologie în primul rând. Un procent semnificativ din comunicare are loc în mod non verbal, unii spun că un procent de 65%, alții 80%, alții mai mult, câte cărți, atâtea păreri, dar e cert faptul că vorbim mai mult prin intermediul corpului decât a vocii. Tocmai de aceea ne putem folosi de această abilitate în relațiile cu ceilalți, pentru a câștiga simpatii, observa antipatii, câștiga aliați și a deveni chiar oameni de succes, dar despre acestea în alt articol.

După ce această idee a fost acceptată, au apărut și diferite mituri și teorii legate de comportamente asociate cu minciuna și aici exisă un concept foarte interesant în psihologie descris de Paul Ekman, numit „Eroarea Othello”. Numele vine de la piesa Othello a lui Shakespeare, în care acesta o acuză pe soția s-a Desdemona că îl înșeală, auzind aceste acuzații ea începe să plângă și neagă, iar soțul interpretează acest comportament ca un indicator al minciunii și orbit de gelozie o omoară.

Așadar, termenul face referire la interpretarea semnalelor de nervozitate ca un indicator al minciunii. Aici vorbim despre aproape fiecare gest al nostru, deși după cum spune Aldert Vriji dar și alți sute de specialiști, chiar dacă au fost efectuate mii de studii, nu s-a găsit un indicator non-verbal specific al comportamentului mincinos. În schimb, există nenumărate semnale de nervozitate și din păcate acestea sunt descrise ca fiind indicatori ai simulării.

Să luăm în calcul exemplul de la început, în cazul mâinilor încrucișate, dacă în timpul unei discuții persoana face acest gest, în mod simbolic se „închide” față de noi și este un semnal că ceva nu e ok, mai ales dacă dorim să stabilim o relație cu persoana respectivă. Dar poate să fie din cauza faptului că am spus noi ceva, poate este un gest pe care îl folosește mereu, poate nu mai vrea să vorbească  sau poate a devenit anxioasă. Da, e posibil ca această anxietate să apară din cauza minciunii, dar nu știm asta și dacă am sărit direct la concluzii pentru că așa am citit noi, am distruge orice potențială legătură cu persoana respectivă.

De asemenea, care este cel mai popular indicator al minciunii? Sunt sigur că majoritate s-au gândit la evitarea de a-l privi în ochi pe interlocutor. Ei bine, nu există nici o dovadă că ar fi un indicator la minciunii, din nou, poate individul nu se simte comod, poate e timid sau contează foarte mult contextul cultural în care a fost crescut, există culturi în care oamenii nu se privesc așa de des în ochi precum o facem noi. Și de aici pot apărea numeroase erori în practicile de interogare, pentru că indivizii vinovați se bazează pe acest stereotip și de foarte multe ori ei ajung să mențină contactul vizual un timp îndelungat în mod intenționat, iar anchetatorii ajung să-i considere sinceri. Din nou, nu avem cum să știm dacă persoana pe care o vedem pentru prima dată, prin acest gest minte sau nu.

Revenind la citatul prezentat la început, el nu a fost ales la întâmplare, un alt concept descris adesea în studiile de specialitate poartă chiar această denumire: „Nasul lui Pinocchio”. Și asta pentru că nu există o acțiune singulară sau o manifestare comportamentală ori fiziologică care în mod clar să trădeze un astfel de comportament, precum găsim în poveste. Să nu uităm că abilitatea de a detecta minciuna este puțin peste nivelul șansei și asta tocmai din acest motiv, putem doar presupune că suntem înșelați dar nu există ceva asemănător cu un mesaj pe fruntea interlocutorului care să ne atenționeze în acest sens. Iar asta, pe de-o parte e un lucru bun, cum spuneam și în alt articol, dacă am știi mereu când suntem mințiți sau dacă nu am mai putea minți, nu mai putea funcționa ca agenți sociali.

Așadar, dacă vrem cu adevărat să ne folosim de comunicarea non verbală, de fiecare dată când observăm o anumită manifestare comportamentală, ar trebui mai întâi să luăm în calcul toate motivele pentru care a apărut și să exersăm abilitatea de dezvolta acel subiect ce a determinat comportamentul. Apoi, pe măsură ce ducem discuția în aceea direcție, eliminăm rând pe rând fiecare ipoteză până când, uneori ajungem să aflăm dacă e vorba de o minciuna sau de altceva. Citându-l pe Arthur Conan Doyle: „Odată ce ai eliminat imposibilul, indiferent ce rămâne, oricât de improbabil ar fi, nu poate fi decât adevărul”

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s