De ce ar trebui să citești „Micul Prinț”

În fuga noastră după o presupusă  autonomie și libertate, pe care o idelizam atunci când eram copii, am făcut tot posibilul să creștem gândindu-ne doar la ziua de mâine și la visele pe care urma să le materializăm ca adulți. Ce nu știam majoritatea dintre noi, era faptul că  trăiam cea mai frumoasă perioadă a noastră. Lumea era mai bună (cel puțin lumea noastră) , timpul nu ne presa, doar atunci când era vorba de joacă, iar lucrurile din jur se lăsau descoperite cu un entuziasm ce pe parcursul anilor urma să își piardă încet din intensitate. 

Asta e și tema centrală din “Micul Prinț”, felul în care maturitatea ajunge treptat să ne îngrădească  micile bucurii simple ale vieții, dar și felul în care analizăm situațiile cotidiene ce ne afectează în mod direct. Când am citit cartea, nu am avut nicio așteptare, auzisem de ea, dar am ales-o doar ca pe o lectură ușoară într-o seară, surpriza venind ulterior prin descoperirea unei povești în care mulți ne regăsim la un nivel simbolic,  dar și unor lecții pe care poate de ceva timp le-am uitat mulți dintre noi. 

  1. Odată cu maturitatea devenim mult mai superficiali 

Autorul schițează acest defect prin următorul citat: “Oamenilor mari le plac numerele. Cînd le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: “Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?” Ei vă întreabă: “Câți ani are? Câți fraţi are? Cât cântărește? Cât câștigă tatăl său?” Numai atunci ei

vor crede că l-au cunoscut. Dacă le spuneţi oamenilor mari: “Am văzut o casă frumoasă din cărămidă roşie, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş…”, ei nu vor reuşi să îşi imagineze acea casă. Trebuie să le spui: “Am văzut o casă de o sută de mii de franci”. Atunci vor sări în sus: “Ce drăguţă!”

Tot mai des vedem lumea purtând lentilele superficialității, nu ne interesează “cine este omul” ci mai degrabă “cum este”, tocmai din acest motiv fiind tot mai greu să construim relații stabile și cu o  semnificație profundă pentru noi. Robert Greene spunea că cea mai bună modalitate de a ne face prieteni și de a câștiga simpatia celor din jur este prin a ne interesa cu adevărat ceea ce spune persoana respectivă și asculta atent, fără a ne gândi între timp la ce urmează să spunem noi. Atât de simplu, dar tot mai rar. 

2.Așteptări și cereri realiste

Pe parcursul călătoriilor sale pe diferite plante, Micul Prinț, se întâlnește cu un rege, iar uimit fiind de puterea pe care acesta o deține, îi cere să ordone soarelui să apună : 

“-  Aş vrea să văd un apus de soare… Faceti-mi plăcerea… Ordonaţi soarelui să apună…

– Dacă aş ordona unui general să zboare din floare în floare precum un fluture sau să scrie o tragedie sau să se schimbe în pasăre marină şi generalul nu ar executa ordinul primit, cine, dintre noi doi, ar fi de vină?

– Dumneavoastră aţi fi, zise micul prinţ hotărât.

– Exact. Trebuie să ceri de la fiecare ceea ce poate da, reluă regele. Autoritatea se bazează în primul rînd pe raţiune. Dacă ordoni poporului tău să meargă să se arunce în mare, va face revoluţie. Eu am dreptul să cer ascultare pentru că ordinele mele sunt rezonabile.

– Cum rămîne cu apusul meu de soare? întrebă micul prinţ care nu uita niciodată o întrebare, odată ce o pusese.

– Vei avea apusul tău de soare. Îl voi cere. Dar aş aştepta, bazându-mă pe experienţa mea de guvernare, condiţiile favorabile.

– Cînd va fi asta? se informă micul prinţ.

– Hmm! Hmm! îi răspunse regele, care consultă mai întâi un calendar gros, hmm! hmm! asta va fi … va fi …către ora şapte şi un sfert! Şi vei vedea cît de bine sunt ascultat.”

Când vine vorba de cererile pe care le facem, deseori pornim  de la premisa greșită că totul ni se cuvine. Eșecul sau succesul celor pe care îi conduci sau îi rogi să te ajute, nu se datorează doar lor ci și ție, prin felul în care formulezi unele cereri realiste și prin exemplul pe care îl oferi. Nu poți cere respect fără să-l câștigi și ca să-l câștigi trebuie să îți cultivi înțelepciunea, iar ca să o poți cultiva trebuie să te cunoști pe tine mai întâi. 

3. Alergăm prea mult după împlinirea financiară. 

 Pe o altă planetă, protagonistul se  întâlnește cu un om de afaceri extrem de ocupat, care absorbit de calculele în ceea ce privește numărul de stele pe care “le deține” , nici măcar nu are timp să îl privească pe Micul Prinț. Atunci când e întrebat ce numără cu așa mare atenție, între ei are loc următorul dialog:

– Milioane din aceste lucruri mici care se văd uneori pe cer.

– Muşte?

– Nu, mici lucruri care strălucesc.

– Albine?

– Nu, nu. Acele mici lucruri strălucitoare, aurii care îi fac să viseze pe

leneşi. Dar eu sunt serios! Eu nu am timp să cad în visare.

– Ah! Stelele?

– Da, asta e. Stelele.

– Şi ce faci tu cu cinci sute de milioane de stele?

– Cinci sute de milioane şase sute douăzeci şi două mii şapte sute treizeci

şi una. Eu sunt un om serios, eu sunt precis.

– Ce faci tu cu aceste stele?

– Ce fac cu ele?

– Da.

– Nimic. Le am

– Tu ai stelele?

– Da.

– Dar am văzut deja un rege care…

– Regii nu posedă. Ei “domnesc peste”. E complet diferit.

– Şi la ce îţi folosește să posezi stelele?

– Ca să fiu bogat.

– Şi la ce îţi serveşte să fii bogat?

– Să cumpăr alte stele, dacă cineva mai găseşte altele”

Am ajuns să popularizăm ideea de a asocia performanța și banii cu stresul constant și neglijarea celor apropiați. Dacă nu ești mereu pe fugă și ocupat, înseamnă că nu muncești destul și ai putea obține și mai mulți bani dacă ai face mai mult și mai mult, dar uităm că există un scop mai important decât lucrurile financiare: liniștea și sănătatea. Pe lângă asta, majoritatea bunurilor pentru care muncim din greu, într-un final nu reușesc să ne satisfacă acele lipsuri de ordin emoțional pe care încercăm să le compensăm constant, deoarece nu au nicio semnificație reală pentru noi.

4. Rămâi curios și nu îți “pierde” imaginația 

Micul Prinț, vorbește cu o persoană ce dirija  grupurile de călători ce luau trenul, despre comportamentul celor ce folosesc acest mijloc de transport :

“- Îi urmăresc pe primii călători, remarcă micul prinţ.

– Nu-i urmăresc deloc, zise acarul. Ei dorm acolo înăuntru sau cască de-a

binelea. Doar copiii stau cu nasul în geam.

– Numai copiii ştiu ce caută, zise micul prinţ. Ei îşi pierd timpul cu o

păpuşă de cârpe, care devine foarte importantă şi dacă cineva le-o ia, încep să plângă…

– Ei au noroc, zise acarul.”

Einstein spunea că el nu e un om special, doar extrem de curios, dorind să exploreze cât mai multe ipoteze, teorii și găsindu-și liniștea doar atunci când găsea explicație exactă a unui anumit fenomen. Din păcate, odată ce creștem devenim atât de ancorați în problemele cotidiene, încât nu mai avem  dorința de a fi curioși, de a descoperi noi lucruri sau chiar de a observa obiectele cotidiene într-o altă lumină, imaginandu-ne chiar și  o altă întrebuințare a lor. Această curiozitate a copilăriei, dacă încercăm să o reînviem cu puțin efort, ne poate îmbunătăți viața atât în ceea ce privește aspectul emoționale cât și cea al funcționări noastre cognitive.    

 Ca o încheiere, consider că “Micul Prinț” ne va aduce fiecăruia dintre noi puțină nostalgie, amintindu-ne că uneori e bine să ne întoarcem la a fi copii, deoarece poate e singurul mod în care putem pune pauză haosului creat de maturitate și în care ne putem bucura de lucrurile simple.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s