cum ne putem folosi de emoțiile negative

În cursa noastră după scopul și câștigul următor, deseori ne pierdem busola morală sau claritatea asupra a ceea ce e bine și e rău. Desigur, acum putem începe o discuție nesfârșită în ceea ce privește aceste concepte, o discuție ce nu va duce niciodată la un consens.

De la Adam și Eva, ne lăsăm ghidați aceste două principii cu o încărcătură spirituală și morală uriașă. Dacă am fi rugați să le definim, cu siguranță am face asta prin prisma propriilor noastre valori și experiențe, neexistând o definiție clară și bine întipărită ale acestor doi termeni în manualele explicative. După cum spunea și Alexandr Soljenitin:”Linia care separă binele și răul intersectează inima fiecărui om. Și cine va distruge o bucățică din inima sa?”, adică fiecare avem câte puțin din ambele în noi. Am știut asta dintotdeauna, de asta există yin și yang, de asta există un înger și un drăcușor pe umeri și nu în ultimul rând, ăsta e motivul pentru care uneori suntem confuzi în ceea ce privește deciziile, comportamentul și moralitatea noastră.

Doar oamenii ignoranți sau narcisiști ar putea să se declare ca fiind buni, iar pe de altă parte, doar oamenii cu un simț al valorizării foarte scăzut ar putea spune că sunt în întregime răi. Totul e o problemă de perspectivă, de exemplu acțiunea persoanei A  poate fi interpretată de către persoana B ca fiind bună și de persoana C ca fiind rea. Această interpretare se datorează faptului că evaluăm acțiunile în funcție de nevoile și valorile noastre suverane în acel moment al existenței noastre.

Totuși, de cel mai multe ori ținem cu tărie la convingerea noastră naivă ce ne spune că noi suntem buni și nu am putea face vreodată rău. Oricât am încerca să ne mințim pe noi înșine, fiecare dintre noi are și o parte rea și ar trebui să acceptăm asta. Pentru că faptele bune și funcționarea noastră optimă ca și agenți sociali încep doar atunci când știm că suntem capabili să facem rău, dar alegem să nu reacționăm în acest mod. Ce înseamnă această acceptare? Înseamnă să fim în regulă cu faptul că multe dintre acțiunile noastre, au o oarecare valență de egoism. Știu, acum o să spunem că nu suntem egoiști, dar dacă aș spune că egoismul, cu anumite limite e un sentiment bun sau mai bine spus normal? Evoluția demonstrează acest lucru, deoarece principala preocupare a omului a fost el însuși,  supraviețuirea lui și după aceea a celorlalți. Desigur, în ziua de azi nu mai vorbim despre supraviețuire (uneori, da) ci despre faptul că e bine să fim puțin egoiști în ceea ce ne privește pe noi, altfel putem ajunge în cealaltă extremă, aceea  de a fi mereu la dispoziția altora, oamenii profitând de acest lucru. Probabil cel mai mare act de “egoism bun” în acest secol e să putem spune “Nu” cererilor de care suntem loviți din toate părțile. Asta nu înseamnă să nu ajutăm o persoană la nevoie sau să ne izolăm de toți prin refuzul de a face anumite lucruri, ci înseamnă să ne apreciem mai mult pe noi înșine și să nu cedăm presiunii sociale de a fi mereu la dispoziția altora, dar de a nu fi niciodată la dispoziția noastră. Până la urmă, felul în care un om va răspunde la refuzul tău (desigur, dacă e justificat și nu are nevoie de un ajutor urgent), va spune multe și despre el, pentru că mereu cineva cu principii bune și sigur pe el îl va privi cu respect pe care  care are curajul să spună NU uneori, ieșind din turmă și exprimându-și autonomia. Pe când persoanele nesigure pe ele și capacitățile lor, de cele mai multe ori vor privi un refuz ca pe o trădare și vor catastrofa tot evenimentul (sigur nu vrei acest gen de oameni lângă tine).

Poate că nu există bine și rău dar cu siguranță există emoții bune și rele

Dacă atunci când vine vorba de moralitate este greu să stabilim linia de demarcație dintre cele două concepte, când e vorba de emoții, cu siguranță, am simțit pe propria piele efectul benefic sau distructiv ale acestora, atât în plan moral dar și psihologic și fiziologic.

De exemplu, dacă vorbim despre furie, e bine cunoscut faptul că deseori luăm cele mai pripite decizii când suntem conduși de acest sentiment. Atunci când Amigdala preia controlul, deseori pierdem simțul rațiunii și facem lucruri pe care ajungem să le regretăm mai târziu.

În același timp, până la un punct, furia ne poate face și să fim mai performanți. Dacă e canalizată în modul corect ne împinge corpul și motivația spre performanțe mai bune și chiar spre succes. Totuși, fiind creaturi atât de emoționale, de cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă sau se întâmplă pentru puțin timp, urmând ca apoi gândirea să fie din nou încețoșată de aceste trăiri.

   Un alt exemplu de emoție negativă e invidia, un sentiment ce se datorează în primul rând faptului că avem tendința de ne compara cu alții, dorindu-ne ceea ce au și ei. Acest lucru poate duce la o mulțime de acțiuni compensatorii din dorința de demonstra că suntem mai buni sau că avem mai mult decât celălalt, ceea ce poate declanșa un alt set de probleme cum ar fi burnout-ul, anxietatea sau chiar depresia, care la rândul lor pot declanșa anumite probleme de ordin fiziologic, punându-ne în pericol sănătatea din dorința infantilă de a avea mai mult decât celălalt.

   A treia emoție de care vreau să vorbesc e mândria. Considerat unul dintre cele mai mari păcate în plan teologic, mândria are și ea rolul ei benefic, până atinge un anumit prag ce duce spre aroganță sau narcisism.

Pentru început ar trebui să diferențiem între 2 tipuri de mândrie: mândrie autentică și hubris.

Mândria autentică a fost asociată cu încrederea în sine și o performanță mai crescută a persoanelor în domeniul lor de competență, iar hubrisul cu aroganță și superioritatea fără măsură (în mitologia greacă acest termen fiind folosit pentru a-i descrie pe cei care se credeau superiori chiar și zeilor, de exemplu Icar)

Așadar, la fel ca în cazul furiei, mândria față de reușitele noastre, poate duce la o creștere a stimei de sine și poate fi un factor motivator esențial în a obține performanțe bune pe viitor. Știm fiecare dintre noi cât de mult contează să avem încredere în noi atunci când urmărim un anumit scop și cât de multe contează să ne cunoaștem abilitățile proprii.

 Totuși, în combinație cu puțin narcisism e foarte posibil să ajungem în extremă cealaltă și să devenim mult prea încrezători în noi, să avem impresia greșită că nu mai putem greși vreodată și că nimeni nu e la fel de bun ca noi. Acest lucru poate duce la greșeli în plan profesional pentru că în aroganța noastră, încercăm să facem mai mult decât putem de fapt și ajungem, precum Icar să ne apropiem prea mult de soare fără să fim pregătiți. Iar în plan personal, relațiile cu ceilalți sunt în mod direct afectate din cauza atitudinii de superioritate pe care o afișăm, crezându-ne mai buni, mai deștepți și mai frumoși decât toți ceilalți, într-un final rămânând singuri, doar cu umbra noastră, față de care bineînțeles suntem superiori.

Așadar, nu o să putem știi vreodată ce e bine și ce rău cu adevărat, dar cu siguranță putem accepta faptul că există multe emoții negative ce împing uneori spre acțiuni considerate a fi imorale din punct de vedere social. Tocmai din acest motiv, ar trebui să le acceptăm și să încercăm să ne folosim de ele pentru a ne ajuta pe noi și poate și pe ceilalți, dar să nu uităm că  trebuie să avem în permanență controlul asupra acestora. Pentru că, dacă le scăpăm din mână și “preiau maneta de control”, ne pot afecta iremediabil în plan psihologic, sufletesc, fiziologic dar și social.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s