De ce ar trebui să citești „Micul Prinț”

În fuga noastră după o presupusă  autonomie și libertate, pe care o idelizam atunci când eram copii, am făcut tot posibilul să creștem gândindu-ne doar la ziua de mâine și la visele pe care urma să le materializăm ca adulți. Ce nu știam majoritatea dintre noi, era faptul că  trăiam cea mai frumoasă perioadă a noastră. Lumea era mai bună (cel puțin lumea noastră) , timpul nu ne presa, doar atunci când era vorba de joacă, iar lucrurile din jur se lăsau descoperite cu un entuziasm ce pe parcursul anilor urma să își piardă încet din intensitate. 

Asta e și tema centrală din “Micul Prinț”, felul în care maturitatea ajunge treptat să ne îngrădească  micile bucurii simple ale vieții, dar și felul în care analizăm situațiile cotidiene ce ne afectează în mod direct. Când am citit cartea, nu am avut nicio așteptare, auzisem de ea, dar am ales-o doar ca pe o lectură ușoară într-o seară, surpriza venind ulterior prin descoperirea unei povești în care mulți ne regăsim la un nivel simbolic,  dar și unor lecții pe care poate de ceva timp le-am uitat mulți dintre noi. 

  1. Odată cu maturitatea devenim mult mai superficiali 

Autorul schițează acest defect prin următorul citat: “Oamenilor mari le plac numerele. Cînd le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: “Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?” Ei vă întreabă: “Câți ani are? Câți fraţi are? Cât cântărește? Cât câștigă tatăl său?” Numai atunci ei

vor crede că l-au cunoscut. Dacă le spuneţi oamenilor mari: “Am văzut o casă frumoasă din cărămidă roşie, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş…”, ei nu vor reuşi să îşi imagineze acea casă. Trebuie să le spui: “Am văzut o casă de o sută de mii de franci”. Atunci vor sări în sus: “Ce drăguţă!”

Tot mai des vedem lumea purtând lentilele superficialității, nu ne interesează “cine este omul” ci mai degrabă “cum este”, tocmai din acest motiv fiind tot mai greu să construim relații stabile și cu o  semnificație profundă pentru noi. Robert Greene spunea că cea mai bună modalitate de a ne face prieteni și de a câștiga simpatia celor din jur este prin a ne interesa cu adevărat ceea ce spune persoana respectivă și asculta atent, fără a ne gândi între timp la ce urmează să spunem noi. Atât de simplu, dar tot mai rar. 

2.Așteptări și cereri realiste

Pe parcursul călătoriilor sale pe diferite plante, Micul Prinț, se întâlnește cu un rege, iar uimit fiind de puterea pe care acesta o deține, îi cere să ordone soarelui să apună : 

“-  Aş vrea să văd un apus de soare… Faceti-mi plăcerea… Ordonaţi soarelui să apună…

– Dacă aş ordona unui general să zboare din floare în floare precum un fluture sau să scrie o tragedie sau să se schimbe în pasăre marină şi generalul nu ar executa ordinul primit, cine, dintre noi doi, ar fi de vină?

– Dumneavoastră aţi fi, zise micul prinţ hotărât.

– Exact. Trebuie să ceri de la fiecare ceea ce poate da, reluă regele. Autoritatea se bazează în primul rînd pe raţiune. Dacă ordoni poporului tău să meargă să se arunce în mare, va face revoluţie. Eu am dreptul să cer ascultare pentru că ordinele mele sunt rezonabile.

– Cum rămîne cu apusul meu de soare? întrebă micul prinţ care nu uita niciodată o întrebare, odată ce o pusese.

– Vei avea apusul tău de soare. Îl voi cere. Dar aş aştepta, bazându-mă pe experienţa mea de guvernare, condiţiile favorabile.

– Cînd va fi asta? se informă micul prinţ.

– Hmm! Hmm! îi răspunse regele, care consultă mai întâi un calendar gros, hmm! hmm! asta va fi … va fi …către ora şapte şi un sfert! Şi vei vedea cît de bine sunt ascultat.”

Când vine vorba de cererile pe care le facem, deseori pornim  de la premisa greșită că totul ni se cuvine. Eșecul sau succesul celor pe care îi conduci sau îi rogi să te ajute, nu se datorează doar lor ci și ție, prin felul în care formulezi unele cereri realiste și prin exemplul pe care îl oferi. Nu poți cere respect fără să-l câștigi și ca să-l câștigi trebuie să îți cultivi înțelepciunea, iar ca să o poți cultiva trebuie să te cunoști pe tine mai întâi. 

3. Alergăm prea mult după împlinirea financiară. 

 Pe o altă planetă, protagonistul se  întâlnește cu un om de afaceri extrem de ocupat, care absorbit de calculele în ceea ce privește numărul de stele pe care “le deține” , nici măcar nu are timp să îl privească pe Micul Prinț. Atunci când e întrebat ce numără cu așa mare atenție, între ei are loc următorul dialog:

– Milioane din aceste lucruri mici care se văd uneori pe cer.

– Muşte?

– Nu, mici lucruri care strălucesc.

– Albine?

– Nu, nu. Acele mici lucruri strălucitoare, aurii care îi fac să viseze pe

leneşi. Dar eu sunt serios! Eu nu am timp să cad în visare.

– Ah! Stelele?

– Da, asta e. Stelele.

– Şi ce faci tu cu cinci sute de milioane de stele?

– Cinci sute de milioane şase sute douăzeci şi două mii şapte sute treizeci

şi una. Eu sunt un om serios, eu sunt precis.

– Ce faci tu cu aceste stele?

– Ce fac cu ele?

– Da.

– Nimic. Le am

– Tu ai stelele?

– Da.

– Dar am văzut deja un rege care…

– Regii nu posedă. Ei “domnesc peste”. E complet diferit.

– Şi la ce îţi folosește să posezi stelele?

– Ca să fiu bogat.

– Şi la ce îţi serveşte să fii bogat?

– Să cumpăr alte stele, dacă cineva mai găseşte altele”

Am ajuns să popularizăm ideea de a asocia performanța și banii cu stresul constant și neglijarea celor apropiați. Dacă nu ești mereu pe fugă și ocupat, înseamnă că nu muncești destul și ai putea obține și mai mulți bani dacă ai face mai mult și mai mult, dar uităm că există un scop mai important decât lucrurile financiare: liniștea și sănătatea. Pe lângă asta, majoritatea bunurilor pentru care muncim din greu, într-un final nu reușesc să ne satisfacă acele lipsuri de ordin emoțional pe care încercăm să le compensăm constant, deoarece nu au nicio semnificație reală pentru noi.

4. Rămâi curios și nu îți “pierde” imaginația 

Micul Prinț, vorbește cu o persoană ce dirija  grupurile de călători ce luau trenul, despre comportamentul celor ce folosesc acest mijloc de transport :

“- Îi urmăresc pe primii călători, remarcă micul prinţ.

– Nu-i urmăresc deloc, zise acarul. Ei dorm acolo înăuntru sau cască de-a

binelea. Doar copiii stau cu nasul în geam.

– Numai copiii ştiu ce caută, zise micul prinţ. Ei îşi pierd timpul cu o

păpuşă de cârpe, care devine foarte importantă şi dacă cineva le-o ia, încep să plângă…

– Ei au noroc, zise acarul.”

Einstein spunea că el nu e un om special, doar extrem de curios, dorind să exploreze cât mai multe ipoteze, teorii și găsindu-și liniștea doar atunci când găsea explicație exactă a unui anumit fenomen. Din păcate, odată ce creștem devenim atât de ancorați în problemele cotidiene, încât nu mai avem  dorința de a fi curioși, de a descoperi noi lucruri sau chiar de a observa obiectele cotidiene într-o altă lumină, imaginandu-ne chiar și  o altă întrebuințare a lor. Această curiozitate a copilăriei, dacă încercăm să o reînviem cu puțin efort, ne poate îmbunătăți viața atât în ceea ce privește aspectul emoționale cât și cea al funcționări noastre cognitive.    

 Ca o încheiere, consider că “Micul Prinț” ne va aduce fiecăruia dintre noi puțină nostalgie, amintindu-ne că uneori e bine să ne întoarcem la a fi copii, deoarece poate e singurul mod în care putem pune pauză haosului creat de maturitate și în care ne putem bucura de lucrurile simple.

De ce ar trebui să citești „12 reguli de viață”

La o simplă căutare pe Google a celor mai influenți gânditori ai secolului XXI, cu siguranță o să îl găsim în aceea listă și pe Jordan Peterson. În opinia mea, este unul dintre cei mai “realiști” psihologi din lume, deseori controversat prin felul acid și oarecum dur de a-și exprima ideile, dar apreciat de toată lumea odată ce îl asculți atent și realizezi că tot ceea ce spune, nu e imposibil de realizat și e extrem de practic. Peterson nu îți vinde o formulă magică pentru a te simți mai bine sau pentru a fi fericit, din contră, orice curs, conferință sau interviu pe care îl urmărești cu el te face la un anumit punct să te simți  inconfortabil, deoarece prezintă foarte multe adevăruri legate de ființa umană pe care noi avem tendința să le închidem într-o temniță undeva în spatele minții și să aruncăm cheia, încercând să negăm faptul că acele lucruri ar exista cu adevărat înăuntrul nostru. Dar tocmai acele adevăruri dure și greu de acceptat reprezintă punctul de pornire al unei adevărate schimbări. Nimic nu o sa fie ușor la început, poate o să renunțăm la un obicei după o zi, raționalizând acest lucru prin prisma faptului că de fapt suntem în regulă și fără să învățăm un nou comportament sau o să ne negăm părțile negative refulându-le  în alte direcții ale existenței noastre. Ăștia suntem noi ca oameni, oricât am vrea să ne ascundem există lucruri pe care nu le putem accepta despre noi și asta ne ține de cele mai multe ori pe loc. 

   Tocmai de aici reiese spiritul neconvențional al lui Peterson, el îmbinând psihologia, neuroștiința, istoria, religia și filosofia într-o oarecare “simplitate complexă”, ce ne determină să realizăm o introspecție  asupra minții  și spiritului nostru. Pentru că dacă nu știm cine suntem cu adevărat, dacă nu ne cunoaștem îngerul și demonul de pe umăr, orice încercare de dezvoltare este în zadar, este o minciună, iar dacă minciuna e un păcat, cât de mare e păcatul de a ne minți pe noi înșine?

“12 Reguli de viață păstrează” aceeași rigurozitate și abordare ca cea prezentată mai sus, fiind o carte ce după un capitol citit te face să te oprești și să reflectezi asupra conținutului, ideilor și uneori ai tendința să te gândești “cum de nu am realizat asta până acum”?. Conținutul este aparent simplu, 12 reguli sau mai bine spus sfaturi de care dacă am încerca să ținem cont, am putea face anumite schimbări în viața noastră. 

Totuși Peterson nu e genul care să ofere ceva ușor de realizat și aici ne întoarcem la acel disconfort de care vorbeam sau mai bine spus, o rezistență în a accepta unele lucruri dure despre om. Unul dintre aceste lucruri constă în ideea conform căreia oamenii sunt în general buni și nu doresc să facă rău altcuiva,  dar de fapt acest lucru nu face altceva decât să lase spațiu opresiunii și răului să se extindă. Singura modalitate prin care putem combate această credință naivă care uneori conduce la abuz și la formarea unei personalități de vicitimă, este prin acceptare faptului că și în noi există anumiți “monștrii”, ceea ce înseamnă că toți avem capacitatea potențială de a face rău, iar odată ce realizăm asta, ne dăm seama că putem rezista răului făcut de alții dacă concentrăm acel potențial într-un mod corect și benefic nouă. 

O altă idee plină de semnificație, constă în a ne compara cu cine eram noi în trecut, nu cu ceilalți. Cum am spus și în articolul “Capcana expertului”, mereu o să existe cineva mai bun decât noi, în orice domeniu și asta e benefic. Dacă nu ar exista concurența nu am încerca să ne îmbunătățim dar până a ajunge la acest adevăr, avem tendința de a ne lăsa conduși de ceea ce Peterson numește “criticul intern”, aceea voce interioară ce ne știrbește încet dar sigur motivația și dorința de a avansa pentru că oricum există alții mai bun ca noi. Dar, conform acestuia, poate așa trebuie să fie,  dacă am câștigă mereu, nu am mai avansa pentru că nu am mai face nimic dificil sau solicitant, ca să sumarizăm, cum ar ar fi viața fără vreo provocare?

Lista sfaturilor poate continua la nesfârșit, de la importanța poziții corporale, până la efectul negativ al minciunii sau cel pozitiv al asumării responsabilității, (în primul rând față de noi,  apoi față de alții) și până la antrenarea unor abilități precum precizia exprimării. Cartea cuprinde sfaturi ce depind în ce moment al vieții te aflii și te vor ajuta în măsura în care ești dispus să le accepți .

    Așadar, în opinia mea, oricine este interesat de domeniul psihologiei  sau al filosofie, dar nu numai, ar trebui să citească această carte pentru a înțelege anumite lucruri referitoare atât la spiritul cât și la mintea noastră. Singura condiție e să fie pregătit pentru a o analiză atentă a vieții și a priorităților sale, pentru că nu e genul de lectură care îți spune faci A și B ca să obții C, ci mai degrabă gândește-te bine de ce vrei C-ul cu adevărat, analizează atent A-ul din toate punctele de vedere și fi dispus să duci o luptă grea (întâi cu  cu tine, apoi cu ceilalți) în schimbarea B-ului dacă vrei să obții ceva valoros și cu o semnificație profundă în viața ta.

Cartea celor 5 cercuri-Miyamoto Musashi

 În opinia mea, cărțile de strategie sunt cele mai bune instrumente de dezvoltate personală și asta datorită faptului că nu au fost scrise pentru a se vinde. “Arta războiului” sau “Principele” au fost simple manuscrise ce cuprindeau strategii militare sau politice, iar oamenii au realizat că aceste lucruri pot fi aplicate nu doar pe câmpul de bătălie, ci în orice context din viața noastră. Desigur, ar trebui să luăm aceste strategii ca pe o metaforă, deoarece nu le putem aplica pe ele în sine, doar semnificația lor pe care o putem adapta la realitatea societății în care trăim.

Cartea celor 5 cercuri nu este la fel de cunoscută  precum cele prezentate anterior, dar eu consider că merită să fie inclusă în aceeași categorie și ar trebui să fie pe raftul oricărei persoane ce dorește să învețe anumite strategii ce au supraviețuit testului timpului. 

În continuare, așa cum am procedat pentru celelalte cărți, o să prezint motivele pentru care eu consider că merită citită :

  1. Autorul- Miyamoto Musashi a fost un maestru samurai, unul dintre cei mai mari din Japonia. Acesta a avut primul duel la vârsta de 13 ani, apoi la 21 de ani a avut ocazia să se confrunte cu unii dintre cei mai mari maeștrii din aceea vreme, învingându-i pe fiecare dintre ei, de mai multe ori. Până la vârsta de 29 de ani, a purtat în total 60 de dueluri și nu a pierdut nici o bătălie, deținând recordul până în ziua de azi (locul 2 avea 33 de bătălii câștigate). De la vârsta de 30 de ani, s-a retras și a devenit interesat de “calea strategiei”, cum o numește el, iar la 50 de ani, după o viață de antrenament, meditație și  studii, a scris această carte.
  2. Cunoaște totul- “Principiul strategiei constă în a cunoaște totul, de la unitate și până la zeci de mii”. Cunoaștem cu toții vorba: “informația înseamnă putere”, iar acest lucru înseamnă că ar trebui să cunoaștem totul  despe “adversarii” ce concurează  în mod direct cu noi, dar și despre domeniul nostru de expertiză. Oricât de mult am vrea să avansăm rapid, dacă grăbim procesul și ne concentrăm doar asupra informațiilor de suprafața la un moment dat o să greșim. Nu o să fim niciodată cei mai buni, de aceea trebuie să cunoaștem atât informațiile de ansamblu cât și acele subiecte legate de nuanță pentru a avansa, iar asta înseamnă să nu ne oprim niciodată din învățat. Același lucru se aplică și în cazul celor ce concurează cu noi, “calea strategiei” spune că e esențial să cunoaștem căror “școala”  aparțin aceștia, pentru a alege  strategia potrivită. 
  3. Puterea obișnuinței- Autorul vorbește despre cum, de fiecare dată când cineva ia în mână o sabie se comportă stângaci deoarece  pare grea și nu reușește deloc să o mânuiască. Dar în timp o să devină mai bun pentru că o să exerseze constant, până când o să devină un proces natural. Acest lucru se aplică tuturor obiceiurilor sau abilităților pe care încercăm să le dobândim. La început greșim, nu știm ce trebuie să facem exact și primul instinct este acela de a renunța, dar cu siguranța prim muncă și efort continuu, vom transforma totul într-un obicei, nici măcar nu o să mai gândim când facem un anumit lucru. Toți cei ce merg cu bicicleta, știu despre ce e vorba.
  4. Găsește un echilibru- Chiar dacă corpul este liniștit, spiritul ar trebui să fie mereu în gardă. Musashi, vorbește despre importanța unei condiții fizice adecvate, cât de important este să avem grijă de corpul nostru dar în același timp și de cât de important e să ne păstrăm un spirit pur și echilibrat. Chiar și atunci când luptăm și avem un conflict, trebuie să acționăm, dar să ne păstrăm spiritul calm fără a lăsa emoțiile să pună stăpânire pe noi. Până la urmă, aceasta ar trebui să fie lupta fiecărui om de-a lungul vieții, de a găsi un echilibru între diferitele aspecte ale personalității, comportamentului și a trupului, o luptă ce nu pare că va lua sfârșit vreodată, iar acest aspect ne face să fim umani. 

Cartea conține și alte strategii ce pot fi aplicate în viața noastră, dar consider că fiecare ar trebui să le interpreteze în funcție de propria persoană și contextul în care trăiește sau profesează, de aceea nu am insistat asupra lor.

  În final, pot spune că este genul acela de carte pe care după ce o citești, stai și meditezi asupra subiectelor și pe care eu uneori o iau din bibliotecă atunci când  sunt într-un impas și uit că ar trebui să abordez “calea strategiei”, nu să las emoțiile să pună stăpânire pe mine. 

Esențialismul-Greg McKewon

În continuarea acestei rubrici, vreau să vorbesc despre cartea lui Greg McKeown. Ce m-a surprins cel mai tare este faptul că nu e acel tip de carte clasică ce îți oferă pașii magici spre succes sau spre îmbogățire, din contră, este o carte ce te sfătuiește să faci mai puțin sau mai bine spus, să faci doar ceea ce contează cu adevărat.

Evident, subiectul este extrem de relevant pentru societatea în care trăim, suntem în secolul vitezei și al multitasking-ului, ne place că informația este la un click distanță și din acest motiv credem că putem fi niște Napoleoni moderni, încercând să ne extindem domeniile de competență precum și-a extins și acesta imperiul. Totuși, mintea noastră poate să depună efort și să cuprindă informații până la un anumit punct, dincolo de asta, ajungem să reținem frânturi din toate și să devenim experți în orice.

McKeown scoate în evidență această problemă și ne îndrumă să ne oprim, să analizăm conținutul propriului nostru univers, să fim atenți la ce contează cu adevărat pentru noi și să depunem tot efortul în acea direcție. Culmea, uneori calea magică spre succes e să faci mai puțin din toate și mai mult din ceva.

În continuare o să prezint câteva idei ce mi-au stârnit mie interesul, fără să dezvălui prea multe din conținutul cărții:

1. Ai grijă să nu ajungi un bun- “Urmărirea succesului poate fi catalizatorul pentru eșec” spune autorul și explicația este destul de simplă. Odată ce ajungem să avem succes, nu ne oprim și ne extindem orizonturile uneori prea mult. Există riscul ca din această cauză să ajungem “un bun”, adică omul la care apelează toți pentru că suntem competenți și “se duce vorba” cum se spune. Aceste solicitări constante din partea tuturor se pot transforma în oportunități, dar există și riscul de a uita de ce am început în primul rând. Fiind copleșiți de toți acești stimuli externi ajungem să neglijăm domeniul nostru de competență pentru că nu mai avem timpul necesar de a ne perfecționa în continuare, iar treptat acest lucru ne poate face să cădem de pe “tronul” pentru care am luptat atât de mult.

2. Învață să spui Nu- Personal, cred că această idee m-a “izbit” cel mai tare. Cu toții încercăm să fim politicoși, să fim de ajutor și ne dorim ca ceilalți să știe că se pot baza pe noi, cumva iubim ideea asta și ne oferă un sentiment de maturitate și împlinire. Evident, toate astea sunt aspecte pozitive și nu e nimic greșit în asta, dar totuși uneori extindem acest obicei de a spune “da” mult prea mult în cercul nostru social sau profesional. Până la urmă fiecare dintre noi are propria viața și propriile probleme sau ambiții, ar trebui să încercăm să fim de ajutor și buni colegi sau prieteni, dar să nu uităm de ceea ce contează cu adevărat, să nu ne neglijăm pe noi sau nevoile persoanelor apropiate doar pentru că e politicos să acceptăm o invitație sau o idee. Iar un lucru curios, pe care îl menționează în carte și care îl pot confirma din experiența proprie, este acela că atunci când spui “Nu” și o faci în mod corect (sunt anumite strategii în carte), oamenii nu se supără, nu te privesc altfel, dimpotrivă,  ești văzut ca o persoană aflată în afara trendului și deseori respectată pentru asta.

3.Regula de 90%- De fiecare dată când avem mai multe opțiuni și poate ajungem într-o stare de disonanță cognitivă, putem încerca să evaluăm fiecare opțiune de la 1 la 100, iar tot ce este sub 90 înseamnă că ar trebui respins. Știu că e o viziune oarecum radicală, fiecare dintre noi avem lucruri care clar sunt sub acest procent și le facem pentru că nu avem de ales, dar sunt sigur că nu toate intră în această categorie. Avem tendința de a supraevalua importanța opțiunilor noastre, dar la o analiză mai atentă sunt sigur că măcar un sfert din acestea lucruri ar putea fi eliminate prin această formulă și timpul acela îl putem aloca lucrurilor cu adevărat esențiale.

4.Fi pregătit pentru ceea ce nu ești pregătit- Autorul folosește termenul de “amortizare”, dar mie îmi pare asemănător cu ceea ce stoicii numeau “premeditatio malorum”, adică premeditarea răului sau în acest caz, al evenimentelor neașteptate. Pentru fiecare proiect, examen sau orice lucru important îl avem de făcut ar trebui să ne așteptăm ca lucrurile să nu meargă și să avem un plan pentru aceea situație, apoi dacă acesta nu funcționează, alt plan și așa mai departe.

5. Fă-ți timp pentru tine- nu e o idee nouă, dar oricât s-ar vorbi despre ea, parcă niciodată nu e de ajuns. Ar trebui să avem un timp al nostru, un timp în care să ne gândim la ce avem de făcut sau în care evaluăm ceea am realizat, nu e o planificare ci o perioadă în care suntem doar noi cu ideile noastre și ne facem puțină ordine în minte după tot haosul venit din exterior. Exemplele o să le găsiți în carte, dar eu consider că acest timp poate fi dobândit și făcând anumite activități ce ne liniștesc și pasionează, de exemplu în cazul meditației sau chiar al alergatului, există atunci momentul acela când parcă nu există altceva în jur și putem gândi la rece.

În concluzie, sper ca aceste idei să vă fi atras atenția și dacă doriți o carte puțin mai diferită față de ceea ce se oferă de obicei, în opinia mea e o alegere foarte bună.