Pericolul de a face prea multe alegeri

Un autor pe care l-am descoperit în 2020, a fost jurnalistul american Malcolm Gladwell. Acesta m-a impresionat prin abilitatea s-a de aborda anumite idei pentru care există aparent anumite explicații simple, dar pe care dacă stai să le analizezi atent și meticulos ajungi să realizezi că că nu poate fi oferită doar o explicație pentru un anumit comportament, fenomen sau trăsătură. Mai degrabă există alte zeci de fenomene , comportamente chiar și manifestări naturale cu un impact mai mic ce au o anumită influență asupra evenimentului final.

În cartea s-a „Excepționalii”, găsim un vechi proverb chinezesc care spune așa : „Nu există om care să se trează înainte de răsărit, trei sute șaizeci de zile pe an și să nu reușească să-și îmbogățească familia”. Chiar dacă contextul în care apare în carte r diferit, citatul mi-a adus aminte de un subiect destul de frecvent întâlnit în media și promovat de toate cărțile motivaționale, să te trezești devreme și să faci cele mai grele activități dimineața.

Și da, ar trebui să faci asta, dar să privim abordarea științifică a acestui subiect. Îmi aduc aminte când ni s-a prezentat la facultate un studiu în care erau evaluate deciziile mai multor judecători timp de câteva luni, fiind evaluată întreaga zi de muncă a acestora. Infracțiunile pentru care persoanele erau aduse în fața lor erau variate, nu a existat nicio diferență relaționată cu vârsta, sexul, rasa sau alte variabile ce ar fi putut influența decizia, dar toți cei audiați dimineața aveau o probabilitate mai mare de a primi eliberarea condiționată decât cei ce au fost evaluați după pauza de prânz. Exceptând ipoteza că poate toți judecătorii mâncau timp de 10 luni consecutive doar mâncare ce le făcea rău, explicația era mult mai simplă, aceștia manifestau oboseală decizională sau „decision fatigue” (în cadrul acelui curs, toți am încercat să explicăm de ce, dar nici unul nu ne-am gândit la asta).

Fenomenul a fost descris la început de psihologul Roy F. Baumeister, acesta formulând ipoteză conform căreia voința noastră e ca un mușchi ce ajunge să obosească dacă e folosit în exces. Pentru a explica acest lucru, a realizat studii în care participanții erau rugați să reziste anumitor tentații (de exemplu dulciuri) și dacă făceau asta, era mai greu după să facă față altor tentații, pentru că „voința lor obosea” (dacă putem să ne exprimăm așa). Ulterior au fost efectuate mai multe studii, ce au arătat că nu doar în circumstanța de a rezista anumitor lucruri obosim, ci orice activitate ce implică o alegere, oricât ar fi de mică e obositoare într-o măsură sau alta.

Acum ar trebui să stăm și să analizăm câte decizii am luat astăzi, nu vorbesc doar ce decizii importante, ci tot ce-am făcut. Dacă atunci când a sunat ceasul am hotărât să ne trezim sau să apăsăm pe snooze, apoi ne-am hotărât ce să mâncăm la micul dejun, am hotărât câte linguri de zahăr ar trebui puse în cafea, după am luat decizia de spăla vasele atunci sau mai târziu, apoi ne-am hotărât ce haine o să purtăm, ce încălțăminte, dacă să ne luăm umbrela cu noi sau nu, unde să parcăm și tot așa mai departe. Toate acestea (și sigur mult mai multe) doar într-o perioadă scurtă de timp. La un anumit nivel, când începem să muncim creierul nostru deja e obosit, ajungând până după masa să fie mai greu să luăm decizii, iar seara de multe ori răspundem că „o să vedem cum o să facem” pentru că fără să ne dăm seama, nu ne dorim altceva decât să avem libertatea de nu mai decide nimic. Desigur există o variabilitate de la o zi la alta, contează câte ore câte ore am dormit etc., dar sunt sigur că toți ne regăsim într-o oarecare măsură în acest scenariu și poate avem și o explicație pentru faptul că marii lideri ai lumii poartă deseori aceleași haine zi de zi (Mark Zuckerberg chiar a spus că încearcă să reducă numărul de decizii zilnice).

A doua idee, relaționată cu citatul prezentat reiese în mod evident din acest fenomen. Dacă seara suntem mai obosiți, luăm decizii mai greu, ne concentrăm mai greu, de ce să nu ne culcăm mai repede și să ne trezim mai devreme ? În timpul somnului, ca orice mușchi, creierul are ocazia să se odihnească și dimineața să lucreze la capacitate maximă. Putem asemăna toate astea cu un joc șah, la început avem toate piesele pe tablă, dar pe parcursul jocului pierdem treptat din ele, exisțând riscul ca la final să rămânem doar cu regele, cam în același mod funcționează și creierul nostru pe parcursul unei zile. Dimineața, dacă ai dormit 8 ore poți să te trezești la 7,8 și o creierul tău o să funcționeze la capacitate maximă, dar dacă ai o oră la dispoziție cum poți profita de asta ? În schimb, dacă te trezești să zicem la 5, în medie ai 2, 3 ore pe care le poți aloca doar pentru tine (din nou, după 8 ore de somn). Poți lucra la un proiect cu o eficiență de 2 ori mai mare decât seara, poți citi mai repede o carte, poți învăța mult mai repede sau poți lua hotărâri mult mai raționale și toate astea doar pentru că mușchiul responsabil cu deciziile nu a obosit încă.

În altă ordine de idei, putem ajuta și noi mușchiul ăsta, de exemplu nu trebuie să purtăm mereu același haine, dar ne putem hotărî cu o seara înainte ce o să purtăm, ce o să mâncăm, putem să ne facem o listă de cumpărături bine stabilită și așa mai departe. Felul în care ne organizăm mediul având o foarte mare influență asupra comportamentului și obiceiurilor noastre.

Chiar dacă nu toată lumea vrea să se trezească la 5 (de fapt cine vrea?) și poate nu toți simțim în aceeași măsură acest fenomen, dar mi se pare fascinant că există atât de multe lucruri mărunte ce ne influențează comportamentul și felul în care reacționăm, acesta fiind și motivul pentru care studiul comportamentului uman reprezintă un domeniu ce nu va putea fi înțeles vreodată în totalitate. Credem că avem autonomie totală și neglijăm mii de alți factori ce își pun amprenta în mod clar asupra existenței noastre. Sau poate am știut mereu asta, dar nu am știut să o explicăm, până la urmă cred că toți am auzit celebra vorbă :”noaptea e un sfetnic bun”.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s